Dupa cum v-am promis va aduc poze din excursie. Sunt multe si sper sa va placa :)

April 8, 2011 · Posted in Calatorii, poze  
    

Dupa cum va spuneam acum ceva timp incerc sa organizez o excursie la Dubai. Si de ce Dubai? Pai in primul rand sunt oarecum prin zona. In al doilea rand am zbor gratuit din Kabul. In al treilea rand este unul dintre orasele in plina dezvoltare si cu o excentricitate greu de egalat. In al patrulea rand la fiecare 6 saptamani de stat pe acilea am dreptul la 5 zile de “Rest&Recuperation” (cica asta ar fi din cauza ca este un mediu stresant aici…nu am vrut sa ii contrazic tinand cont ca eu m-am ingrasat si o duc bine pe acilea fara sa fiu stresat).  Si ar mai fi multe alte motive dintre care cea mai inalta cladire din lume, cea mai mare partie de ski indoor din lume, cea mai, cea mai. In orasul asta sunt multe chestii cu cea mai din lume.

Sa trecem insa la excursia in sine…. Read more

March 23, 2011 · Posted in Calatorii  
    

Am ajuns in aeroportul international din Dubai pe la 5 dimineata cu ochii carpiti de somnul incercat in avion. Dupa ce am trecut prin tot felul de filtre, inclusiv unul de scanare a retinei, am iesit pe portile aeroportului. Iesirea a fost una brusc zdruncinata de caldura inabusitoare de afara. M-am dus carand in spate rucsacul meu ticsit de lucruri spre statia de taximetre unde am prins un fel de dubita si directia hotel.
Hotelul pot spune ca l-am ales prost. Imi asum vina si nu pot decat sa ma injur personal :) . Cum stiam ca trebuie sa ajung luni la consulatul afgan mi-am zis sa incerc sa gasesc un hotel intre aeroport si centrul Dubaiului. Asta pentru ca nu stiam care este locatia consulatului. Si uite asa m-am trezit cu taximetristul ducandu-ma intr-o zona plina de magazine de electronice. Mi-am inregistrat prezenta la hotel si dupa ce mi-am dus catrafusele in camera am incercat sa dorm putin. Nici o sansa dupa atatea ore de aeroporturi. Asa ca mi-am zis sa fac o plimbare prin imprejurimi sa vad pe unde sunt. Prima strada si primul ghinion: era sa imi luxez glezna cascand ochii pe la cladiri si neuitandu-ma pe unde merg. Dupa ce am transpirat cat pentru toata vara mi-am dat seama ca sunt intr-o zona comerciala. Deci nu prea pot sa vizitez per pedes. Hai ca nu este chiar asa dezastros mi-am spus. Lovitura de gratie mi-a dat-o insa mancarea de la hotel: indiana. Eu nu prea sunt cu mancarurile picante asa ca am tot incerc sa evit tot ce nu imi suna cunoscut. Asta pana in ultima seara cand mi-am spus ca totusi trebuie sa experimentez mancarea daca tot sunt aici si mi-am blestemat zilele dupa ce am baut vreo 2 litri de apa sa imi sting focul ce ma mistuia :)
Duminica a fost deci ziua de explorare si de adaptare cat de cat dupa zbor.
Vine luni si trebuie sa ajung la consulatul afgan. Dar taximetristul pe care l-am luat nu prea stia unde vine asta asa ca m-am plimbat putin prin Dubai pana cand si-a dat seama, cu ajutorul unui coleg, unde exact vine consulatul. Acolo dupa ce completez toate formalitatile mi se spune sa revin la ora 3 dupa amiaza. Asta tinand cont ca era 11 dimineata. Asa ca imi spun ca asta este sansa de vizitare a celor doua puncte propuse inainte sa plec: Burj Dubai si Dubai Mall. Statiile lor de metrou la suprafata sunt SF fata de ce avem noi prin urmare mi-as fi blestemat zilele daca nu incercam sa vad cum este. De la automat de bilete si pana la confort pot spune ca suntem la ani lumina de ei. Ajung la statia unde ar trebui sa fie Burj Khalifa (ca asa se numeste mai nou Burj Dubai) si incep sa ma indrept spre Mall Dubai (pentru ca intrarea pentru vizitatori la Burj este in mall). Dupa ce iar am transpirat cat pentru a doua vara am reusit sa intru in mall. Acolo iar sa imi rup picioarele uitandu-ma la toate minunatiile de acolo. O imensitate de mall unde cred ca sunt toate firmele cunoscute si necunoscute din lume. Totul este exemplar de curat si frumos ambalat. Am ajuns in zona de mancare, am apucat sa imbuc ceva si apoi iar vizitare. Dupa ce m-am plictisit de atata umblat am cautat sa gasesc intrarea spre Burj Khalifa. Acolo iar lucruri SF pentru romanul din mine si o multime de culoare pline de imagini despre cultura si civilizatia araba. Am urcat in liftul care ducea spre platforma de vizitare si pana la etajul 150 si ceva am fost acompaniat de muzica pe fundal si alte imagini superbe. Imi pare rau dar nu pot sa va descriu panorama vazuta din cel mai mare turn din lume. Trebuie neaparat sa ajungeti acolo ca sa savurati din plin imaginea extraordinara de acolo. Am pus cateva poze si sper doar sa va faceti o imagine si sa va deschida apetitul pentru o excursie pana acolo.
Si acum cateva chestii vazute pe acolo:
1. daca luati taxi-ul de la aeroport sau la comanda platiti din start 30 dhirma iar km este undeva la 3 dhirma.
2. cu toata bogatia si splendoarea afisata in spatele blocurilor cu o arhitectura extraordinara se vede saracia. Am avut noroc intr-un fel sa stau in zona electronicelor pentru ca am vazut exact fata Dubaiului din spatele megalomaniei
3. toate spatiile au aer conditionat…pana si statiile de autobuz (asta tinand cont ca la 6 dimineata erau deja 30 grade)
4. intrarea la Burj Khalifa este 100 dhirma (undeva la 30 dolari)
5. suprinzator de curat pentru un oras inconjurat de nisip
Sunt mai multe dar nu imi amintesc chiar totul. Oricum merita sa faci o excursie pana aici.
ps: eu deja am ajuns in Kabul dar am unele probleme cu netul asa ca deocamdata scriu mai rar :)

October 17, 2010 · Posted in Calatorii  
    

sper sa va placa unele dintre ele…scuzati calitatea dar nu am stat sa le bibilesc prea mult :)

October 12, 2010 · Posted in Calatorii, poze  
    

« Previous Page