george83

Vacanta este cam gata. Maine o sa plec spre Kabul incercand sa ajung marti pe la orele 4 acolo. Am reusit sa imi dau licenta si surprinzator sa iau nota buna, am reusit sa ma lupt cu zapada si sa imi alerg cainele prin nameti, am reusit sa imi vad sora mult iubita si prietena cea mai buna.

Ma intorc in Kabul dupa 3 saptamani si sunt curios ce voi gasi acolo. Nu ma refer la oras, baza sau prieteni ci la locul de munca pentru ca inainte sa plec am lasat o lista cu lucruri de facut. Sa vedem ce au indeplinit in lipsa mea.

Cred ca este prima data cand ma intorc si nu sunt incantat. Drumul stiu ca va fi obositor, apartamentul de acolo stiu ca va fi putin schimbat si rece. Imi voi prelungi contractul cu inca un an pentru a putea termina ce am de facut acolo. Din pacate nu am apucat sa termin si ma sacaie undeva intr-un coltisor as creierului. Asa ca incerc sa ma motivez, sa gasesc energia necesara sa ma lupt cu sistemul si oamenii de acolo pentru a termina ce am de facut. Dupa aceea ma voi putea relaxa putin si cauta un nou proiect. Plus ca sper sa am mai mult timp pentru mine si acumularea de cunostiinte prin cateva cursuri de specialitate.

Asa ca: Kabul vezi ca vin din nou

ps: mai multe persoane mi-au cerut informatii despre voluntariat si Afganistan. Daca aveti intrebari va rog trimite-mi un email pe rosca.george coada de maimuta yahoo.com

Ma tot uit pe la tv si ma crucesc. Nu de calitatea programelor de la tv pentru ca asta este alta discutie ci de faptul ca sunt oameni care raman inzapeziti si apoi se plang ca au degerat/facut foamea si setea/etc. Bineinteles ca este vina autoritatilor pentru ca nu au intervenit in 2 minute de la inzapezire dar a lor niciodata. Este intr-un fel un comportament tipic uman in care ne este mai usor sa ne invinuim semenii decat pe noi. Recunosc ca nu am mers mult cu masina prin tara (sau cel putin nu asa de mult pe cat as fi vrut) dar de fiecare data mi-am luat anumite precautii.

In primul rand m-am uitat la vremea probabila pentru drumul pe care vreau sa il parcurg. Apoi m-am apucat de intocmit un fel de trusa pentru drum in functie de drum, vreme si drum dar urmatoarele actiuni au fost obligatorii: verificat stergatoare, ulei, lichid de parbriz, stare cauciucuri, benzina, lichid de frana, apa.

Cand vine vorba de conditii de iarna sunt si mai atent la pregatiri cand plec de acasa. Daca este vorba de o urgenta nu prea ai timp de pregatiri dar totusi sunt unele obiecte pe care trebuie sa le ai mereu in masina: apa de baut, o patura, ceva de mancat (gen batoane sau sticks-uri) si o sticla cu benzina de 2L.

Si uite asta nu am inteles la cei care se plangeau la tv. Deci ai bani sa intretii o masina dar nu ai bani de pus niste apa si o patura in masina? Este o tampenie. Inca o tampenie a fost aceea de a te uita la vreme, a vedea ca se anunta ninsoare si tu sa crezi ca vei reusi sa o depasesti in viteza catre destinatia ta. Asa ca nu mi-a parut rau pentru ei si chiar am ras de prostia lor.

ps: nu vorbesc de oamenii care au ramas inzapeziti cu zilele.

ps2: sursa foto http://www.adevarul.ro

Ma tot bantuie o intrebare de fiecare data cand vad o reclama despre proctologie la metrou: exista vreun copil care viseaza sa fie proctolog cand va fi mare? Cum se formeaza un viitor proctolog? Si nu ma refer la studii si alte chestii de genul asta. Cand o persoana incepe sa ii incolteasca in minte dorinta sa devina proctolog? De fapt sunt doctori care s-au lasat pacaliti de hormoni in timpul pubertatii si nu au reusit sa isi indeplineasca visul de a deveni ginecologi? Trebuie sa te gandesti si la varianta asta pentru ca este totusi destul de aproape…

Cand eram mai mic nu mi-am dorit ca unii copii sa devin medic. De nici un fel asa ca imi este greu sa ma lamuresc daca cineva a visat de mic copil sa devina proctolog. Nu spun ca este vreo meserie rusinoasa sau degradanta ci doar ca nu este chiar, din punctul meu de vedere, visul ideal al unui copil. Toti am vrut sa fim pompieri, medici, astronauti, balerine dar pana acum nu am intalnit pe nimeni care si-a dorit sa urmeze aceasta meserie.

Probabil ca pentru a-mi raspunde la intrebare v-a trebui sa vizitez un proctolog…vorba aceea: “your quest become such a pain in the ass”…

ps: sursa poza http://www.zazzle.com

Azi-dimineata am plecat de acasa si pe drum mi-am dat seama ca am pe haina un fir albastru. Iar superstitia spune ca te iubeste o persoana cu par albastru. Imediat am intrat la banuieli pentru ca eu iau in serios asemenea lucruri supranaturale. Cand o pisica neagra (maro inchis, neagra cu mici pete albe sau alte derivate din culoarea neagra) imi taie calea fug repede spre casa scuipand in stanga si-n dreapta. Sunt atent mereu sa trec pragul casei cu piciorul drept sa imi mearga bine si daca am ghinionul teribil sa ma impiedic cu piciorul stang atunci am grija sa ma impiedic si cu piciorul drept pentru a anula efectele nefaste aruncate de soarta asupra mea.

Revenind la firul albastru: m-a intrigat pentru ca era albastru. Alb, negru, maro, verde si chiar rosu nu era nici o problema. Multe femei cu parul in asemenea culori. Dar albastru? Am vazut eu o data un film cu o fata interesanta care avea parul albastru (Ultraviolet) dar nu cred ca am norocul sa ma iubeasca Milla. Asa ca m-am pus pe cautat dar fiind iarna majoritatea persoanelor au caciula si nu puteam sa imi dau seama daca exista vreo urma de albastru in capul lor. Dar cum sunt plin de idei magnifice am fugit spre metrou. Acolo este cald si oamenii se dezbraca. Nu este chiar un film interzis minorilor cum si-ar dori anumite persoane dar cel putin nu au caciuli. Si acolo am avut norocul sa o intalnesc: femeie in culmea experientei de viata, ochi inteligenti si sold de fier (la propriu pentru ca si-a dislocat soldul acum ceva ani). M-am declarat fascinat si am vrut sa intru in discutie insa soarta a fost iar cruda cu mine. Ochiul stang a inceput sa mi se zbata anuntandu-ma ca ma asteapta o dezamagire….

Si acum intrebarea existentiala: de unde gasesc si eu vopsea albastra sa ma fac in cap pentru a fi in trend?

sursa foto: sodahead.com

Azi a plecat un prieten bun din Afghanistan si ma simt din ce in ce mai singur. De cand am venit din concediu nu am reusit sa fac mai nimic…chiar as putea spune ca am distrus. Incerc sa imi revin si sa ma pun din nou pe linia de plutire dar in van. Simt cum sufletul meu este undeva departe si traiesc doar cu speranta ca poate candva o sa il ajung din urma….Intr-un fel cam stiu de ce ma simt asa si incerc din rasputeri sa gasesc o varianta alternativa. Dar reusesc doar sa evit pentru cateva ceasuri sentimentul de singuratate pentru ca variantele gasite nu ajuta in mod real adevaratul motiv.

Simt cum trece timpul si eu nu reusesc sa ajung la echilibrul dorit. Tot primesc vesti din tara despre fostele mele iubite care ba se marita ba fac cate un copil. Si stau sa ma gandesc daca pana la urma eu am fost cel tampit. Si incep sa cred ca asa a si fost. Recunosc ca in unele cazuri m-am bagat orbeste intr-o relatie si nu avea nici un viitor dar eu am cautat mereu iubirea acolo unde poate nu era. Am tot incercat sa o scot la suprafata, sa lupt si sa caut in cele mai ascunse unghere. Dar nu la persoana sau la timpul potrivit. Si uite asa in loc sa lupt pentru o persoana potrivita mi-am irosit timpul cu lupte inutile. Si uite asa am incurcat pe toate lumea cu aiurelile mele….

Ma simt tare singur si cu sufletul gol….iar cei care m-ar putea ajuta sunt la mii de kilometri distanta. Imi este dor de lumea din jurul meu, imi este dor sa ma pierd pur si simplu in multime, sa ma afund intr-o mare de necunoscuti si sa ma simt acolo. Este un sentiment tare aiurea sa fii inconjurat de oameni si totusi sa te simti singur. Sa poti vorbi cu oricine dar sa stii ca de fapt este doar ceva superficial….Nu stiu cand va trece dar stiu ca pe zi ce trece ma afund tot mai mult in starea asta de singuratate si nu este deloc bine….Dar poate la un moment dat o sa reusesc sa intind mana catre persoana care va fi alaturi de mine pana la sfarsitul vietii bucurandu-ne de bine si de rau…

Se spune ca cea mai interesanta urare este ca partenerul tau sa fie exact ce merita sufletul tau…nu ce crezi tu ca meriti sau visezi ci acela care este pe masura sufletului tau. Fiecare dintre noi, dupa o anumita varsta, incepe sa isi contureze anumite trasaturi ale partenerului perfect si pe timpul vietii incercam sa fim cu persoane asemanatoare modelului dorit. Cateodata reusim, cateodata nu dar in majoritatea cazurilor acceptam sau nu pe cineva langa noi in functie de asemanarea de mai sus. Bineinteles ca mai sunt si unele exceptii in functie de imprejurari. Sa spunem ca o mare vedeta se intersecteaza cu tine pe strada si chiar daca nu are trasaturile dorite este totusi o vedeta atragatoare si incercam. Asta ar fi exemplul perfect dar in viata reala cateodata ne saturam de singuratate sau vrem sa incercam altceva si atunci lasam la o parte modelul dorit.

Dar sa revenim la urarea de inceput. Cum spuneam este interesanta deoarece daca pentru unii poate fi dorinta perfecta pentru altii poate fi un blestem. Si asta pentru ca noi chiar credem ca stim ce ne dorim. Ne facem modele, ne imaginam povesti de dragoste ca in basme si feti-frumosi cu stea in frunte. Dar oare sufletul nostru merita asa ceva? Este chiar asa de bun incat sa merite persoana dorita de noi? Aici este partea foarte interesanta din punctul meu de vedere si merita sa ne gandim foarte serios daca dorim sa ni se ureze asa ceva Nu v-ati intrebat de ce atrageti anumite persoane? Persoane care nu sunt compatibile cu modelul dorit si care totusi reusesc sa va tulbure, sa va faca sa va indragostiti de ele si sa va intrebati cum naiba s-a intamplat asa ceva. Ei poate tocmai acea persoana este ceea ce sufletul vostru merita. Si voi o indepartati si sunteti mai mult sau mai putin pesimisti cu privire la viitorul relatiei. Si poate va inselati si indepartati sufletul pereche. Bineinteles ca asta este doar o ipoteza dar as vrea sa va ganditi la faptul ca daca v-ati intersectat cu o anumita persoana poate destinul vrea sa va spuna ceva si nu trebuie sa tratati cu superficialitate anumite lucruri sau persoane.

Mi-am dat seama ca scriu pe blog doar cand plec din Afganistan…nu stiu daca o fi de bine sau de rau . Partea mai putin placuta este ca nu prea mai stiu ce sa scriu aici. Iar cand totusi gasesc ceva sa scriu imi dau seama ca scriu anapoda si fara un sir cat de cat narativ. M-am lenevit aici: nu mai citesc, nu mai ma plimb, nu mai scriu pe nicaeri, nu mai fac multe….Trebuie sa ma trezesc cumva pentru ca am niste planuri si trebuie sa le duc la indeplinire cat mai repede. Gen terminat de invatat la nivel mediu spaniola, gen citit cateva chestii despre logistica, gen facut niste cursuri pe parte de logistica si mai sunt cateva. Iar pentru toate astea trebuie sa ma trezesc si sa ma apuc de munca….cine imi da vreo doua palme?

Buuunnn…dar de ce am scris postul de mai jos? Ce treaba aveti voi cu sculatul meu la si 1 minut? Mai nimic daca stau sa ma gandesc mai bine….doar incerc sa imi fac ordine in ganduri acum cand sunt departe de cunoscuti si sunt sarbatori. Craciunul de obicei nu m-a afectat asa de mult ca Sarbatorile Pascale. Pastile parca au un sentiment aparte si mai mereu am fost fermecat de ele. De la prima indragostire cand am stat la citirea celor 12 Evanghelii doar de dragul fetei cu ochii verzi de care nu puteam sa ma deslipesc (stiu stiu sunt un pacatos) pana la mai tarziu cand ma duceam cu sormea sa luam lumina. Cand eram mai mic pastram chiar si postul negru in Vinerea Mare.
Azi chiar vroiam sa scriu un post in care sa imi exprim frustrarea ca intr-o organizatie ca UN, unde diversitatea si cultura fiecarui individ ar trebui sa fie respectate, nu se sarbatoreste Pastile. Asa ca eu azi m-am dus la serviciu si am stat. Am refuzat sa fac ceva dintr-un sentiment de frustrare ca dupa atatia ani nu am putut sa imi sarbatoresc un eveniment important din viata mea. Dar apoi mi-am adus aminte ca tocmai acum ar trebui sa privim altfel viata. Sa o privim cu mai multa ingaduinta si sa ne bucuram de lucrurile simple. In primul rand, in loc sa ma ofuschez, ar trebui sa ma bucur ca sunt bine sanatos intr-un loc destul de periculos. Ar trebui sa ma bucur ca persoanele apropiate mie sunt sanatoase si au bucurii la randul lor.
Am mai spus-o si ma repet: ar trebui sa ne bucuram de lucrurile din jurul nostru mai mult decat o facem acum. Am cam uitat sa zambim la vederea unei flori, la auzul unui ras de copil, la mirosul unei placinte de mere abia scoase din cuptor. Ieri m-am plimbat putin prin baza si era pustiu…fara oameni pe strada, fara vant, doar un soare caldut de primavara. Si m-am bucurat ca florile din gradina Luizei (o compatrioata care lucreaza la Health Programm) au inflorit si ca am vazut pentru prima data vrabiute. Mi-am adus aminte de tara si de locurile favorite, de parcurile unde ma plimbam cu persoane dragi mie. Am realizat ca oriunde ai fi inca poti avea in suflet bucuria amintirilor cand nu ai la ce sa te bucuri. Asa ca oriunde ai fi incearca sa nu uiti ca pentru a fi fericit nu ai nevoie de multe lucruri….doar de o floare sau macar de o amintire a unei flori vazute in compania unei persoane dragi…Zambiti mai des si o sa va dati seama ca sufletul va este mai usor

De ceva ani (mi-am dat seama ca sunt ani deja) cand vine vorba de pus ceasul sa ma trezeasca intotdeauna il pun la si 1 minut in plus: 11, 21, 51 etc. De ce nu il pun la fix cum face mai toata lumea? Nu cred ca deoarece sunt eu rebel cu pletele in vant ci mai degraba poate ca am ceva cu fixul. Poate asta si pentru ca nu imi place matematica…de fapt nu cred ca ne placem reciproc cu toate ca matematica universului mi-a tot demonstrat ca anumite calcule ale mele nu sunt tocmai corecte. De aceea am terminat un liceu cu profil real si cariera mea de pana acum a insemnat calcule in fiecare zi. Sa spunem ca am incercat sa am cu matematica o relatie cat mai aproape de paralelism dar nu intotdeauna am reusit….
Chiar si acum cand sunt departe de locul natal, deci poate ar fi trebuit sa imi schimb si acest obicei, cum am facut cu altele, tot la si 11 pun ceasul….si lenevesc pana la si 31. De ce lenevesc atat si nu ma trezesc cand suna ceasul? Pentru ca niciodata nu mi-a placut sa ma trezesc brusc. De fapt chiar pun ceasul mai devreme sa am timp sa lenevesc
Chiar si la serviciu am tendinta sa nu fiu tocmai la fix la program. Prefer sa ajung mai devreme decat sa ajung la fix. Si cam peste tot in viata mea am preferat sa nu ajung la fix. Cred ca deja s-a intiparit in sistemul meu si chiar daca as vrea nu as reusi sa ajung undeva la fix.

…nu pentru ca este criza economica. Ci pentru ca am mai facut ceva din lista de facut chestii inainte de ultima rasuflare: am facut pe barmanul intr-un bar de sine statator

Odata cu deschiderea unui nou bar intr-un bunker din baza s-a hotarat, pentru improspatarea starii de spirit, ca oamenii din diverse departamente pe baza de voluntariat sa fie barman pt o seara. Iar joi seara a fost randul voluntarilor din UN si eu m-am numarat printre cei curajosi. Se pare ca datorita colegilor mei a fost una dintre cele mai reusite seri. Am fost 5 persoane dintre care 3 am stat vreo 6 ore in spatele tejghelei. Cum meseria asta este solicitanta iar stocul de bautura este la cheremul barmanului s-a lasat cu baut intre comenzile clientilor. Dupa o perioada s-a trecut la dans si la topait pe ritmuri de Loca Loca ….

Ca si concluzie pot spune ca a fost una dintre cele mai interesante seri de cand am venit in Afganistan. Iar faptul ca am facut un lucru pe care vroiam sa il fac de ceva timp m-a facut si mai bucuros…. se pare ca locul asta nu este chiar asa de rau