george83

Dupa cum probabil ati aflat multi dintre voi saptamana trecuta a fost un atac asupra bazei UN din orasul Mazar soldat cu moartea a 3 lucratori internationali si a catorva militari Gurkhas. Am ajuns inapoi din vacanta si primul lucru pe care l-am aflat a fost ca printre victime a fost un roman. Partea si mai proasta este ca l-am cunoscut si culmea este ca am mancat impreuna cu el la aceeasi masa mancare facuta de el. Un om cu mare chef de viata si plin de umor. Nu pot decat sa raman uimit cum viata ti se poate termina in orice moment indiferent daca o meriti sau nu. Si cand te gandesti ca totul a pornit de la un inconstient in SUA la mii de kilometri care le-a dat apa la moara insurgentilor de aici.

Acum toata lumea este in stare de alarma si asteapta urmatoarea miscare a insurgentilor. Deja au fost chemati in Kabul oamenii din regiuni ramanand doar cateva birouri deschise. Se vorbeste chiar de o eventuala evacuare a personalului non-esential din Afganistan.

Deci lucrurile nu sunt tocmai placute si nici nu cred ca se vor intrepta spre mai bine in viitorul apropiat. Speram sa nu mai existe victime si totul sa se stinga incet. Putem doar sa asteptam….

…nu pentru ca este criza economica. Ci pentru ca am mai facut ceva din lista de facut chestii inainte de ultima rasuflare: am facut pe barmanul intr-un bar de sine statator

Odata cu deschiderea unui nou bar intr-un bunker din baza s-a hotarat, pentru improspatarea starii de spirit, ca oamenii din diverse departamente pe baza de voluntariat sa fie barman pt o seara. Iar joi seara a fost randul voluntarilor din UN si eu m-am numarat printre cei curajosi. Se pare ca datorita colegilor mei a fost una dintre cele mai reusite seri. Am fost 5 persoane dintre care 3 am stat vreo 6 ore in spatele tejghelei. Cum meseria asta este solicitanta iar stocul de bautura este la cheremul barmanului s-a lasat cu baut intre comenzile clientilor. Dupa o perioada s-a trecut la dans si la topait pe ritmuri de Loca Loca ….

Ca si concluzie pot spune ca a fost una dintre cele mai interesante seri de cand am venit in Afganistan. Iar faptul ca am facut un lucru pe care vroiam sa il fac de ceva timp m-a facut si mai bucuros…. se pare ca locul asta nu este chiar asa de rau

Aici in Afganistan dupa talibani, sinucigasi, Al-Qaida, clanuri mafiote, trafic si mancare de la coltul strazii mai exista un mare pericol pentru sanatate: vremea. Venind dintr-o tara cu toate tipurile de vreme de la caldura tropicala pana la ger naprasnic nu eram asa de speriat de vremea de aici. Mai ales ca Kabul este intr-o depresiune deci m-am gandit ca nu este asa de influentat la schimbari de vreme. Dar socoteala de acasa nu se aplica la targ.

Prima problema aici a fost praful. Dat fiind faptul ca aproape 2 luni de zile nu am vazut pic de ploaie s-a format un praf de cateva degete gros. Si acesta la fiecare pala de vant iti intra in cele mai ascunse colturi.

Apoi dupa atata praf la prima ploaie bineinteles ca s-a format un noroi asa de interesant ca putea fi cercetat la NASA. Toata umezeala s-a adaugat la praf si a facut totul o mare de mazga.

Iar zilele astea a fost apogeul. Acum vreo 2 saptamani inca era iarna cu temperaturi scazute, cate o ninsoare timida. Apoi incet incet a aparut soarele si lumea deja se gandea la primavara. Acum 3 zile insa s-a racit dintr-o data si a inceput sa ninga. Si a tot nins 2 zile in continuu. Si nu e prima data cand exista asemenea schimbari bruste, mai ales de temperatura.

Toate aceste elemente ale vremii te poate da foarte usor peste cap. Iar in acest mediu trebuie sa iti pastrezi echilibrul altfel incepi sa dai rateuri. Si nu ma refer numai la serviciu. Iar cand incepi sa dai rateuri deja se pot intampla lucruri mult mai grave pentru sanatatea ta.

Asa ca pot sa spun ca vremea este un factor la fel de important ca IED-urile de pe sosea in pastrarea integritatii fizice a unei persoane.

…nu din Afganistan ci din camera de unde stateam. Motivul principal a fost ca i-am tot batut la cap in ultimul timp pe cei de la Facilities Management sa imi bage internet in camera. Si cum nu au reusit s-au saturat de mine si m-am mutat in alta parte a bazei unde camerele au conexiune la internet. Asa ca se poate vorbi cu mine pe inserat

Partea mai putin buna este ca acum sunt tocmai langa zidul de aparare si stau la etaj. Asa ca daca dragi nostri combatanti se hotaresc sa se joace putin cu UN sunt intr-o zona destul de periculoasa. Dar ce nu este periculos in Afganistan? Stai la coada la viza intr-un oras si te trezesti cu sinucigasul langa tine zambind la gandul ca va intalni cele 98 de virgine. Sau te duci la banca sa schimbi niste bani si iti dau rest niste cartuse. As vrea sa fie o gluma dar din pacate s-au intetit atentatele pe aici. Oricum media evenimentelor periculoasa este undeva la 30 pe zi in toata tara asa ca o camera la etaj intr-o baza UN este ultimul lucru la care ma gandesc

Si inca o parte mai putin buna este ca acum sunt destul de departe de supermarket, restaurant si serviciu. Nu va ganditi la 5 statii de ratb si 2 de metrou ci undeva la 5-600 de metri. Dar este mult fata de locatia precedenta care este la 50 de metri. Asa ca sunt oarecum nevoit sa ma trezesc mai de dimineata. Teoretic pentru ca practic nu am reusit inca si o parte din mine nici nu isi doreste

Dar camera e mai mare putin, am priveliste frumoasa si mai fac miscare. Deci toate bune

Noup, nu este vorba de usurinta cu care ma descurc pe acilea. Este vorba ca sunt racit cobza. Am reusit in decurs de aproape 4 luni sa racesc de doua ori in aceasta tara uitata de lume. Nu ma intrebati cum pentru ca acasa daca raceam mai mult de o data pe an era ceva suspect. Dar este un loc special asa ca nu ma mai mira nimic. Si se pare ca nu sunt singurul. Un coleg roman a patit-o si mai rau: tremura tot si nu mai putea sa se tina pe picioare. Cand eram in asteptare la clinica medicala din baza vecinul de scaun mi-a spus ca pe el l-au adus noaptea trecuta cu ambulanta din cauza cica unei raceli puternice.

Deocamdata insa nimic asa de grav la mine asa ca nu va ingrijorati. Dupa doua zile de pastile cred ca o sa trec pe vin fiert apoi daca nici asta nu isi face efectul pe whiskey sau tequila. Ultima raceala am doborat-o cu o betie zdravana, o zi urmatoare ingrozitoare de la mahmureala si raceala apoi un somn de 15 ore dupa care m-am trezit proaspat ca o floricica .

Va voi comunica cum au decurs luptele cu raceala.

Dupa 3 luni si un pic m-am hotarat sa ma repatriez in tara muma asa ca am inceput sa imi fac pregatiri de plecare. Stati linistiti ca inca nu m-a dat nimeni afara de aici dar am zis ca este destul cat am stat pe aici fara sa imi vad familia si prietenii. Plecarea va fi pe 18 ianuarie undeva pe dupa-amiaza, voi ramane in aeroportul din Dubai vreo cateva ore si apoi la 3 jumate dimineata incep drumul spre Bucuresti via Istanbul. Adica intr-un fel este cale intoarsa de cum am venit. Daca nu stiti atunci puteti sa cautati in postarile mele anterioare

Cine doreste sa ma invite la un suc si sa vorbeasca mai multe cu mine poate sa lase un comentariu sau sa imi trimita un mail (cine stie mailul bineinteles sau cine vrea sa il afle).

De data asta Revelionul m-a prins pe taramuri straine si a fost putin ciudat. In primul rand in Kabul nu ai voie cu artificii datorita securitatii asa ca la miezul noptii nu s-a vazut nimic pe cerul instelat. In al doilea rand este putin aiurea sa nu fii alaturi de cel putin un prieten. Toti amicii mei romani au plecat asa ca am ramas singur doar cu niste cunoscuti anonimi. Dar nu pot spune ca a fost chiar asa dezastruos dar nici prea animat. Am ramas putini in baza asa ca petrecerea de Anul Nou nu a fost cine stie ce dezmat. S-a baut, s-a mancat si s-a dansat nitel. Niste bule de sampanie la miezul noptii si cam atat.

Rezolutii de an nou nu mi-am facut pentru ca mai am inca vreo cateva vise de indeplinit. Am avut noroc anul trecut si un vis am putut sa il tai de pe lista: plecare in strainatate. Acum ce va fi anul asta vom lasa la mana destinulului dar sa speram ca va fi mai bun si mai infloritor.

In incheiere va urez sa vi se indeplineasca cat mai multe vise si sa aveti parte de sanatate sa va bucurati de ele.

Initial vroiam sa scriu un post la aniversarea fastuoasa a celor doua luni petrecute in Afganistan. Dar intai s-a intamplat petrecea de ziua nationala alaturi de echipa Close Protection. Intr-o casa de protocol undeva prin centrul orasului Kabul si o atmosfera de romani. Adica mancare din abundenta si in special friptura de porc, muzica romaneasca si discutii in romaneste. O seara mai mult decat placuta dar din pacate cam scurta deoarece la ora 23.00 se da stingerea aici in baza asa ca dupa ora asta nu mai poti intra. Am reusit sa cunosc alti 3 romani care lucreaza in Kabul pentru o companie de constructii si este chiar imbucurator sa gasesti conationali pe aceste meleaguri

Apoi se lasa frigul aici in Kabul. Dupa o toamna cu precipitatii putine s-a lasat un praf monstru si vantul care bate cu putere ti-l baga in locuri de care nu aveai habar ca exista …In plus incet incet temperatura scade simtitor ajungand azi la maxima de 9 grade care este minimul maxim pe care l-am avut aici. Optimistul din mine crede ca astfel se simte putin atmosfera de sarbatori…asa cum era si acasa la el in romanica. Pesimismul din mine crede doar ca este al naibii de urata vremea si ca va muri inghetat pe meleaguri straine

O sa mai scriu sper daca nu imi ingheata neuronul

Stiu ca multe persoane asteapta sa scriu despre Afganistan si cum este toata situatia aici. Este o tara cvasi-necunoscuta pentru romani avand doar o publicitate negativa mai ales cu anumite victime din randul soldatilor romani aflati in Afganistan. Asa ca vreau sa va prezint primele mele impresii dupa aproape o saptamana de locuit aici.

Din Dubai am luat un avion de tip charter catre Kabul, calatoria durand aproximativ 3 ore. Am avut noroc sa stau la fereastra asa ca am putut privi relieful si asezarile pe tot parcursul calatoriei. Eram curios sa vad unde anume ajung…In mare este un podis arid cu munti destul de inalti strabatut doar de cateva raulete din cate am observat eu. In acest relief te gandesti ca iti trebuie o mare putere de adaptare pentru a putea supravietui. Daca mai pui si vreo 30 de ani de razboaie si fanatism religios iti cam poti inchipui ce gasesti aici. Am facut doar doua calatorii prin Kabul: prima cand am venit de la aeroport catre baza unde sunt cazat si a doua catre o alta baza din centrul orasului.
In baza unde locuiesc atmosfera este destul de ok. Conditiile de locuit sunt decente, sunt vreo trei asa-zise restaurante, un magazin universal, o banca, un centru social. In mod normal ai toate conditiile sa traiesti decent pe parcursul contractului de munca.
Problema vine cand iesi din baza. Dai peste saracia oamenilor de aici si intr-un fel incepi sa iti dai seama cat de norocos esti ca nu te-ai nascut intr-o asemenea zona. Stiu ca suna destul de cinic dar pentru prima data m-am simtit norocos ca m-am nascut in Romania si intr-un fel m-am bucurat de aceasta sansa.
Este mult praf si odata cu el se creaza o imagine de saracie. Stiu ca ma tot repet cu saracia dar asta este laitmotivul aici. Relieful potrivnic si toate razboaiele au dus la o saracire accentuata a populatiei astfel creand niste conditii pentru sabotarea viitorului. Mi-am dat seama ca tinerii si copiii de aici au putine sanse de scapare din aceasta lume. Cand trebuie sa te imparti intre supravietuire si educatie nu prea te mai gandesti la ceva bun. Cu toate acestea colegii mei afgani (pentru ca munca de jos este facuta in special de locali) au un tonus destul de optimist asupra situatiei tarii lor. Faptul ca au venit tarile occidentale este privit cu destula incredere. Asta pentru ca se creaza infrastructura, spitale, scoli si tot ce trebuie pentru o societate in curs de dezvoltare. Din pacate toate aceste incercari de creare a unei stari de normalitate sunt impiedicate de o multitudine de factori: clanuri mafiote, talibani, teroristi, fanatici religiosi. Dar oamenii sunt optimisti si cred ca tara poate ajunge pe acel fagas de normalitate dorit de populatie.
Kabul este orasul Toyota …majoritatea masinilor de aici sunt fabricate de acest producator. In plus veti gasi multe masini cu volanul pe dreapta chiar daca metoda de condus este cea europeana: pe partea dreapta a directiei de mers. Nu exista prea multe reguli in trafic, cea mai importanta este tupeul. Cu toate astea nu am vazut prea multe masini ciocnite sau cu semne de lovire. Asta lasand la o parte multitudinea de masini vechi. Dar partea pozitiva a traficului de aici este multitudinea de culori: cele mai multe masini de marfa locale sunt vopsite sau lipite cu tot felul de stickere colorate ceea ce creaza un sentiment de orientalism.
Veti gasi multe magazine comercializand de toate de la electrocasnice pana la benzina si jumatati de vaca (aici vaca nu este animal sfant asa ca nu este problema). Incep sa cred ca toata lumea lucreaza sau detine un magazin. Pe orice strada intri exista cel putin un magazin la trei case. Bineinteles ca asta tine si de saracia zonei fiecare incercand sa gaseasca un mod de a face bani.
In plus exista foarte multi militari, tot felul de puncte de control si verificare, si o multitudine de masini militare. Ca si securitate personala pot spune ca se iese din baza numai cu masini blindate si cu sofer local care cunoaste foarte bine orasul.
Ca si concluzie pot spune ca sunt bine din punct de vedere al securitatii unde stau. Ca si zona stau sa ma gandesc cum traiesc oamenii din zonele rurale sau din orasele mici daca aici in capitala exista aceste semne de saracie. Asta tinand cont ca sunt foarte multi expati in Kabul si este oarecum un centru important de afaceri si administrativ. Oricum nu va recomand sa vizitati acest oras in viitorul apropiat. Poate dupa ceva ani se vor face progrese si tara va deveni ceea ce a fost odata….

ps: de abia ieri am auzit niste tunuri bubuind in departare

Dat fiind faptul ca azi este ziua mea soarta a decis sa imi ofere un cadou ieri: o plecare din tara. Cei care ma cunosc si care au mai citit una alta pe aici stiu ca de anul trecut am inceput sa ma implic in actiuni de voluntariat. In principal alaturi de cei de la Fundatia Vodafone si ajutat de o organizatoare extraordinara in persoana Georgianei Iliescu. In paralel am cautat un proiect de voluntariat in strainatate unde sa ma implic si sa capat o anumita experienta in acest domeniu. Din pacate dupa ce nu am putut sa castig concursul Voluntar de profesie am cazut intr-o pasa negativa si o perioada nu am mai vrut sa aud de evenimente umanitare. Dar am invatat ca destinul nu este intotdeauna de acord cu ceea ce simti tu in acel moment asa ca am primit un telefon neasteptat. Era o oferta de lucru din partea Natiunilor Unite pe partea de voluntariat: UN Volunteers. Dar partea si mai interesanta era locatia care mi se propunea: Afganistan. Am ramas un pic suprins pe moment dar mi-am spus ca nu trebuie sa refuz sansele oferite de viata. Asa ca am raspuns cat am putut de bine la interviul telefonic si am fost acceptat pentru postul de asistent manager logistica. Adica o sa pot sa imbin experienta mea de aproape 7 ani in logistica cu dorinta de a ajuta oamenii si pot spune ca este o sansa extraordinara. Dupa aproape doua luni de fuga dupa acte si asteptari ieri am primit vestea ca voi pleca din tara pe 9 octombrie cu destinatia Dubai->Kabul

Bineinteles ca persoanele din jurul meu au fost suprinse de alegerea mea si au inceput grijile si incercarile de schimbare a deciziei dar am ramas stapan pe pozitii. In ultimul timp m-am abonat la tot felul de bloguri si ziare din Afganistan pentru a vedea mai bine situatia de acolo si pot sa spun ca este periculos dar lucrurile nu sunt asa de negre cum apar in stirile de la noi. Oricum pot spune ca aceasta experienta ma va ajuta sa imi dau seama cu adevarat unde sunt si cat de puternic sunt mental. Daca voi rezista, si cu rezultate bune, pana la sfarsitul anului voi putea spune ca rezist in aproape orice zona a lumii. Asa ca urati-mi bafta si stati linistiti ca voi scrie pe blog de acolo si chiar voi pune si niste poze (atat cat pot din cauza securitii).

la revedere, tabara draga!
Asculta mai multe audio diverse