george83

o melodie de la suflet….pentru alt suflet…

o melodie pentru sufletul meu….pentru visul meu…pentru Maya

..se intampla cateodata din prea multa dragoste sa facem excese in relatie. Sa ne dorim mai mult timp acordat, sa ne ofere mai multe dovezi de dragoste, sa isi ignore prietenii pentru noi. Si in cazul in care nu se comporta cum vrem noi incepem sa ne suparam si credeam ca nu ne iubeste. Comportamentul acesta il regasim cel mai des la femei. Sunt unele care isi pun partenerul la tot felul de teste pentru a se convinge ca el este alesul. Si de ce mai multe ori partenerul se satura dupa un timp si fuge din relatie. Apoi auzim povestiri in care fostul partener gaseste o alta femeie si se casatoreste cu ea dupa cateva luni in timp ce in fosta relatie a stat ani de zile si nu a facut acest pas. Exista si ideea ca barbatul fuge de casatorie. Si intr-un fel este adevarat dar motivul real este ca femeia de langa el nu l-a convins sa faca acest pas. Pentru ca ea are aceasta posibilitate dar multe femei nu sunt nici ele pregatite si astfel ajung la relatii de ani de zile in care nici unul nu mai stie ce vrea. Nu vorbesc de cazurile in care pur si simplu nu se doreste casatoria ci se prefera asa-zisul concubinaj. In aceste cazuri cuplul se muta in aceeasi locatie si ajung chiar sa faca un copil. Read more

…cand suntem tineri si avem alaturi pe omul pe care il iubim ne dorim sa il ascultam si sa vorbim cu el cat mai mult. Si vrem ca peste 20-30 de ani sa discutam la fel de mult. Si totusi dupa ce trec vreo cativa ani devenim plictisiti de ceea ce spune acel om. Parca nu mai vrem sa auzim ce a facut la serviciu, ce i s-a parut interesant in tramvai sau ce a vorbit cu nu stiu ce rude. Ce se schimba in acesti ani? Rutina spun unii, faptul ca o cunosti foarte bine pe cealalta persoana si prin urmare nu mai exista noutate spun altii. Sunt curios ce parere aveti voi. Ce anume transforma visele din tinerete in lanturi grele la batranete? De ce ne lasam cuprinsi de monotonia vietii si ajungem sa traim in rutina? Am putea sa facem atatea lucruri fara a fi nevoie decat de timp: fara bani, fara planuri, fara deranj. Am putea sa reimprospatam relatia noastra cu persoana pe care sa o iubim cu mici lucruri. Ele sunt insignifiante la prima vedere dar o fac pe jumatatea noastra sa isi aduca aminte ca o iubim si ca inca suntem alaturi de ea. O bomboana, o floare culeasa din drum, orice lucru poate fi o dovada de iubire. Si ele trebuiesc daruite nu numai in zile speciale in care sarbatorim ceva. Am mai spus acest lucru dar este bine de reamintit pentru ca viata de zi cu zi ne face sa mai uitam. Prin urmare incercati sa fiti mai atenti cu persoana iubita pentru a nu ajunge in punctul in care nu se mai poate salva nimic…

sursa foto: www.rummuser.com

When did you last revisit the larger picture of your life?

…aceasta este o intrebare pusa mie de catre cineva din Australia pe un forum. Si i-am raspuns ca nu prea mi-am vazut imaginea vietii mele de ceva timp. Ca nu am mai stat sa reflectez la actiunile mele, la amintirile mele, la persoana mea si la caracterul meu. Cred ca fiecare dintre noi are anumite momente cand incearca sa isi descopere adevarata persoana din el si sa isi gaseasca dupa mastile, invariabil puse, acel om gol care este el. Ne uitam la copii si ne uimeste capacitatea lor de a spune adevarul fara sa se ascunda. Cateodata suntem chiar rusinati de faptul ca spun anumite lucruri pe care nu ar trebui sa le spuna: “Ai nasul cam mare”, “Arati ca un clovn imbracat in lucrurile astea”, “Esti gras”, “Esti cam prost” etc. Ei inca nu si-au “imbracat” eul in tot felul de masti puse pentru a putea creste si deveni oameni mari. Si acel eu trebuie sa il redescoperim pentru a nu uita cine suntem cu adevarat. In incercarea noastra de a urca o scara sociala, de a face pe cineva sa se indragosteasca de noi, de a parea frumosi, uitam incet incet cine suntem cu adevarat si ne transformam in ceva fals, in ceva care este doar o masca. Apoi cand cineva incearca sa ajunga la eul nostru il izgonim din viata noastra….ne este frica sa ne descoperim cu adevarat cine suntem pentru ca este posibil ca eul nostru sa nu fie asa bogat, asa frumos, asa bun de iubit. Ne este frica de pierderea lucrurilor dobandite. Dar interesant este ca aceste lucruri nu sunt dobandite de noi ci de masca noastra. De ce lucrurile cele mai pretuite de noi sunt acele lucruri pentru care ne-am deschis eul si le-am primit cu toata fiinta noastra? De ce ne putem lipsi de cele mai multe lucruri, adica acelea care sunt dorite de masca noastra? Pentru ca aceasta masca (sau masti) nu este adevaratul eu al nostru. De aceea este necesar sa mai “revisit the larger picture of our life” si sa ne dam seama ce vrem cu adevarat si mai ales cine suntem. Si sa lasam persoana pe care o consideram merituoasa sa ne descopere. Aceasta este adevarata iubire….deschiderea totala catre celalalt….

o melodie care ma face mereu sa imi aduc aminte de momentele cand am avut sufletul frant. Pentru toti cei care nu au persoana iubita langa ei…si nu o pot tine la piept si mangaia prin par…nu o pot saruta incet pe buzele ca miere. Pentru cei care nu pot sa mai imbratiseze persoana care ii completeaza si le ofera un rost in viata….pentru cei care nu pot sa se mai piarda in ochii persoanei iubita….Pentru toti cei care au un suflet frant de iubire…

„Surâsul fetei din tramvai m-a fermecat definitiv, Am înc-o dramă la activ, Exact ca domnul Ion Susai‟

In caz ca nu stiti de unde este fraza aceasta urmariti filmul Filantropica …Ce vreau sa spun prin aceasta poezioara? Ca renunt sa ma mai incred in lumea din jurul meu. De fiecare data cand intalnesc pe cineva ii ofer prezumptia de nevinovatie. Si incep sa sper ca totul va fi bine si viitorul luminos. Si de fiecare data ajung sa fiu dezamagit…Unele persoane nu stiu cum sa fie fericite. In momentul cand simt ca sunt fericite alaturi de cineva incep sa isi faca probleme. Nu cauta fericirea cu adevarat ci doar se plang ca nu ii face nimeni fericiti. Stiti acele persoane care isi plang de mila ca nu isi gasesc jumatatea? Ei nu o cauta cu toata fiinta lor ci doar gasesc scuze. In momentul cand iti doresti ceva cu adevarat energia ta va atrage acel ceva. Cand esti “indoit” si vrei cu jumate de gura nu o sa se intample nimic bun. Doar jumatati si simulacre de acel ceva. Si atunci ajung la o varsta si incep sa se planga ca nu au noroc in viata si dragoste. Dar nu au vrut sa fie fericiti. Au vrut doar sa fie nefericiti si sa aiba parte de compatimire. Stiu ca poate o sa spuneti ca nici un om nu isi doreste sa fie nefericit. Avem insa un exemplu in curentul emo care totusi este extrema. Dar pana la extrema sunt mai multe trepte si multe persoane care patreaza aparentele dar isi plang conditia. Sunt acele persoane care in momentul cand ajung sa fie fericite si totul este aproape perfect incep sa isi puna probleme. Incep sa le fie frica de fericire…de faptul ca nu vor mai putea sa isi planga de mila si ca poate isi pierd identitatea. Pentru ca in momentul cand isi construiesc un profil mental de nefericit le va fi foarte greu sa accepte ca poate pot fii fericiti. Intervine un fel de incompatibilitate cu felul lor de a fi. Si atunci fug…fug departe si din pacate ranesc pe cei care au crezut in ei…

…se spune ca prima indragostire nu o uiti niciodata si ca este cea mai frumoasa dintre toate cele care o urmeaza. Poate este si datorita sentimentului nou care te cuprinde. Acea neliniste, acele batai de inima la vederea persoanei in cauza, acea dorinta de oprirea timpului in loc. Dupa aceea deja stii intr-un fel la ce sa te astepti si poate sentimentul nu mai este asa pur. Prima mea indragostire a fost de o fata mai mare decat mine cu 2 ani. Eu eram un pustan de clasa VI si ea deja avea ganduri la baietii din liceu fiind in clasa VIII. Locul era undeva prin Sighetul Marmatiei intr-o tabara scolara… Prima data am vazut-o la discoteca din comuna unde eram cazati si dansa. Din cate imi amintesc era bruneta cu parul mediu si avea un corp bine proportionat. In ritmurile de Casablanca si La Bouche am invitat-o la dans si a acceptat (intotdeauna am parut mai matur). Dupa primul dans eram deja indragostit si imi faceam planuri cum sa o invit la o plimbate pe ulita principala a comunei…Cum insa ora de stingere era destul de devreme nu am apucat sa dansam decat vreo 3 dansuri si a ramas sa ne vedem a doua zi. Dis de dimineata m-am trezit si am umblat pe strazile din locatie pentru a gasi o floare care sa i-o ofer si spre norocul meu am gasit-o: un trandafir putin deschis de culoare alb rozaliu. Pana cand m-am intors la camin a inceput sa ploua si soarta a facut ca ea sa se adaposteasca sub o streasina. I-am oferit geaca mea pana in camin si inainte sa ne despartim i-am oferit trandafirul. A ramas uimita si apoi m-a sarutat pe obraz dupa care a fugit spre camera ei…eu doar ingaimand un la revedere timid…Bineinteles ca un timp pluteam si credeam ca nimic nu poate fi mai frumos decat acel sentiment care ma coplesise. Din pacate povestea de dragoste a durat pana cand un coleg rautacios i-a spus ca eu sunt doar un pustan de clasa VI….Am incercat sa vorbesc cu ea la discoteca dar cand i-am observat pantaloni incercand sa se ascunda dupa o perdea mi-am dat seama ca nu mai vroia sa ma intalneasca. Nu am fugit prin ploaie incercand sa imi blestem soarta ci doar m-am plimbat sub un cer instelat prin comuna si am reflectat la viata care este grea pentru un indragostit…Nu am uitat-o cum nu am uitat nici o femeie de care am fost indragostit in viata mea. Sunt undeva acolo intr-un coltisor al sufletului meu si vor ramane acolo pana cand voi muri….

stii cat de greu este sa iti spun ca vreau sa ies cu tine? Sa ne plimbam tinandu-ne de mana in lumina rosiatica a apusului? Sa iti dau parul cazut pe fata si sa te sarut? Sa te imbratisez si sa ramanem asa pana cand nu ne mai simtim picioarele? Cand ma gandesc imi imaginez perfect tot ce spui…cum accepti entuziasmata intalnirea cu mine, cum imi povestesti de visurile tale, cum iti lasi mana in mana mea, cum te lasi sarutata si cum imi spui ca nu vrei sa se termine intalnirea. Dar cand ajung in fata ta toata puterea si curajul imi dispar si nu mai pot spune decat prostii….si poate cateva glume incercand sa ascund sentimentele fata de tine…Sper ca poate printre glumele mele vei zari ca te iubesc ca un nebun si doar timiditatea ma desparte de tine si de sansa de fi impreuna. Poate vei disparea si tu in vartejul vietii si vei deveni inca o sansa ratata la fericire. Poate totusi o sa am curaj sa te invit in oras. Dar este atat de greu…

Aceasta ar fi scrisoarea mea catre toate fetele pe care nu am avut curaj sa le invit in oras. De la colega mea din clasa a 5-a pe care nu am putut sa o intreb daca o pot conduce acasa si pana la frumoasa dansatoare cu ochi albastri din Club A…Va multumesc pentru fiecare pietricica lasata undeva in sufletul meu. Veti ramane mereu acolo si ma veti ajuta sa imi impietresc curajul…

si ploua marunt intr-un suflet ratacit undeva intr-o lume insensibila si rece…si cauta un suflet care are o umbrela din dragoste pentru a se adaposti…oare il va gasi la timp sau va ramane cu o ploaie marunta intr-un suflet ratacit undeva intr-o lume insensibila si rece?..sau va uita prins in lumea insensibila ceea ce cauta?…